Standard

Apartamente noi, avantaje multiple

Apartament într-un ansamblu rezidențial nou sau unul într-un bloc vechi? Pentru persoanele aflate în căutarea unei locuințe, aceasta este probabil una din primele decizii pe care trebuie să le ia. Dacă în urmă cu mai mult de 5 ani, prețurile pentru o locuință nouă le depășeau considerabil pe cele pentru una veche, în prezent, achiziționarea unui cămin recent construit pare a fi cea mai potrivită alegere. De la prețuri până la condițiile de locuire sau comunitatea de vecini, locuințele noi au avantaje multiple.

Viitorii locatari ai unui apartament nou se vor bucura de o locuință la cheie ce nu mai necesită niciun fel de îmbunătățiri ulterioare, deci nici alte investiții. Locuințele noi au în plus atuul unui design modern, al unei construcții de calitate și al unor suprafețe eficient compartimentate. În cele mai multe dintre cazuri însă sunt disponibile și alte facilități în incinta proiectului: pază 24 ore din 24, spații verzi, parcări securizate și locuri de joacă pentru copii.

Siguranța ta și a familiei este luată în calcul în cel mai mic detaliu în cadrul ansamblurilor noi. Construcțiile realizate recent sunt prevăzute cu extinctoare, sprinklere de apă în caz de incendiu, detectoare de fum, dar și de gaz în fiecare bucătărie.

Achiziționarea unei locuințe într-un proiect nou poate fi considerată și o investiție pe termen lung. Fiind un imobil construit recent, gradul de uzură al clădirii este mult mai mic decât la construcțiile vechi, iar riscul ca valoarea de piață a apartamentului să scadă abrupt este redus.

Astazi  va prezentam spre vanzare un imobil nou  P+5 situat in zona Dorobanti.

Blocul detine 11 apartamente, parcare subterana + spatiu special pentru paza.

Cele 11 apartamente sunt impartite in felul urmator:

Parter – 2 apartamente (2 camere + 3 camere) – fiecare dintre ele beneficiind de o curte interioara individuala.

Etajul 1 – 3 apartamente de 2 camere

Etajele 2 si 3 –  2 apartamente de 3 camere

Etajul 4 – Penthouse 5 camere + terase

Etajul 5 – Penthouse 5 camere + 1 Terasa 155 mp

Fiecare penthouse beneficiaza de cate 2 locuri de parcare incluse in pret.

Restul de 10 locuri de parcare subterana se achitioneaza separat la pretul de 10.000 euro.

Accesul in parcarea subterana se va face cu platforma liftata.

Blocul va beneficia de spatiu separat pentru paza.

Blocul va avea centrala termica comuna, fiecare cumparator avand posibilitatea sa-si aleaga tipul de incalzire (pardoseala sau calorifere).

Apartamentele se predau la perete glatuit si finisat la alb, usa de intrare, geamuri schuko,  electrica se trage dupa dorinta clientului si modificari privind pereti sau recompartimentari vor fi incluse in pret.

Nu se percepe TVA.

Pentru a vedea oferta noastra completa de apartamente noi puteti accesa: http://www.imoprest.ro/vanzari/apartamente/bloc_nou:1

51712 51715

Standard

In Bucuresti, apartamentele cu 3 camere au preturi stabile de peste 6 luni

Apartamentele de 3 camere din Bucureşti stagnează în jurul preţului mediu de vânzare de 76.000 euro. La capătul lunii iulie din acest an, costul mediu al unui apartament de 3 camere din Bucureşti era de 76.250 euro.

 Locuinţele tricamerale din capitală au preţuri stabile de la începutul anului 2015. Totuşi, în comparaţie cu anul trecut, costurile au scăzut cu 2% (comparaţie între iulie 2015 şi iulie 2014).

Cele mai mari preţuri ale apartamentelor de 3 camere din Bucureşti sunt în zona Unirii şi Victoriei, unde locuinţele tricamerale costă până la 120.000 euro. De asemenea, şi în Nordul Bucureştiului, în cartierul Aviaţiei apartamentele din blocurile vechi depăşesc 120.000 euro.

La celălalt pol, în sud şi în vest locuinţele de 3 camere sunt mult mai ieftine. Spre exemplu, în Berceni, Crângaşi şi Drumul Taberei, costurile nu depăşesc 65.000 euro.

Daca sunteti in cautarea unui apartament cu 3 camere, puteti accesa site-ul nostru pentru oferte exclusive si personalizate! http://www.imoprest.ro/

52134

Standard

Oferta de casa in zona Vatra Luminoasa

Cartierul este asezat de o parte si de alta a strazii Vatra Luminoasa, si are la nord soseaua Iancului, la sud strada Maior Coravu, la vest soseaua Mihai Bravu si la est bulevardul Pierre de Coubertin.

Cartierul a fost construit in primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial, prin ‘46-’48, de catre comunisti. Asa isi aduc aminte locuitorii, istoria ne spune usor altceva:

La 10 noiembrie 1938, bucurestenii au participat la inaugurarea celor 75 de locuinte noi pentru muncitori, construite in Vatra Luminoasa, si la punerea pietrei fundamentale a unui grup de alte 50 de locuinte, de catre Casa Constructiilor, cartierul extinzandu-se cu timpul si devenind una dintre asezarile civilizate ale Capitalei, prin inlocuirea caselor modeste cu prispa si cerdac.

Regina Elisabeta voia sa faca acest cartier pentru nevazatori, asadar casele erau mici, cochete, cu strazi nu foarte intortocheate. In vremea comunistilor a fost destinat muncitorilor adusi din toata tara pentru construirea noii lumi socialiste. Casele erau date in rate, si muncitorii plateau foarte mult timp pentru ele. Zona era initial formata din vile micute, cu doua etaje si cateva camere, in care erau inghesuite la gramada cat mai multe familii. Vorba era ca aceasta era o miscare “de moment”, urmand ca mai tarziu sa se construiasca locuinte suplimentare.

În cartierul Vatra Luminoasă există, la ora actuală, şi blocuri dar şi case. Locuitorii din zonă beneficiază de toate utilităţile necesare: apă, canalizare, gaze, telefon, internet. De asemenea, aici există câteva grădiniţe şi şcoli generale, piaţa agro-alimentară Vatra Luminoasă, plus o mulţime de chioşcuri unde găseşti aproape orice.

În acest cartier se află şi Stadionul Naţional „Lia Manoliu”, care a fost demolat anul acesta în proporţie de 90%, pentru a face loc unei arene moderne de 55.000 de locuri. Nouaconstrucţie urmează să fie gata la jumătatea anului 2010.

În cartierul Vatra Luminoasă a fost inaugurată în anul 2001 prima bibliotecă publică pentru nevăzători din Romînia, ca filială a Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti.

Transportul din cartierul Vatra Luminoasă spre alte zone ale Municipiului Bucureşti este asigurat de reţeaua RATB, dar şi de reţeaua Metrorex, deoarece staţia de metrou Iancului este situată în apropiere.

Imoprest va aduce asa cum v-a obisnuit una din ofertele exclusive pentru o casa din Vatra Luminoasa.  Va prezentam cateva din caracteristicele imobilului:

Numar camere: 5
An constructie: 1940
Nivel: D+P2
Suprafata teren: 165 mp

 

50788 50791

Standard

Primăverii, cel mai scump cartier – Ferentari, cel mai accesibil

Preţurile apartamentelor din Bucureşti înregistrează în continuare diferenţe majore în funcţie de zone. În timp ce în cartierul Primăverii preţurile pe metru pătrat se situează în jurul valorii de 2.225 euro/mp pentru un apartament cu trei camere, în Ferentari preţurile sunt chiar şi de patru ori mai mici.

Preţul locuinţelor este influenţat de mulţi factori, însă în ultimii ani, dupa stabilirea bugetului, factorul cel mai important de diferenţiere a fost reprezentat de amplasament. Un site de specialitate a efectuat o analiză, care, luând în calcul preţul mediu pe metru pătrat de vânzare al apartamentelor din Bucureşti în luna mai, demonstrează cât de mari sunt diferenţele între locuinţe situate în acelaşi sector, însă în zone diferite. Astfel, o garsonieră în Balta Albă, un apartament cu 3 camere în Bucureştii Noi sau unul cu 4 camere în Crângaşi, toate se invârt în jurul a 1000 E/mp, însă nu toate corespund nevoilor viitorilor proprietari.

Rezultatele acestei analize ne arată că principalul criteriu în funcție de care se ține cont la alegerea unei locuințe, este zona, bucureştenii fiind dispuşi să plătească preţuri mai mari, uneori chiar duble sau triple, pentru locuinţe mai bine poziţionate.

Alege apartamentul si zona preferata in functie de nevoile tale. Verifica zilnic ofertele noastre si gaseste-o pe cea care ti se portiveste!

 

49106 49107

 

Standard

Retrospectiva imobiliara a anului 2014

Anul ce tocmai se sfarseste a fost unul plin de momente frumoase si succese in plan imobiliar, cu proiecte unice si tranzactii importante. Am sarbatorit impreuna 5 ani de ImoPrest, 5 ani frumosi pe care i-am trait din plin si care ne-au ajutat sa ne dezvoltam strategiile si portofoliul. Astazi, echipa noastra are in componenta mai multi REALTORI, inscrisi in APAIR, ce ofera spre vanzare oferte cu un comision la tranzactionare de 0%.

Tranzactiile din 2014 au fost dintre cele mai diverse, cu vile de dimensiuni ridicate si apartamente din zonele importante ale Bucurestiului. Astazi vom impartasi cu voi cele mai bune tranzactii pe care le-am realizat in anul 2014 datorita unui timp foarte scazut de vanzare de la momentul in care am preluat oferta si pana in momentul finalizarii tranzactiei.

Prima tranzactie pe care am ales sa o trecem in revista este un apartament de 2 camere din zona Mosilor la care s-a adaugat un comision de 0%. Apartamentul a fost vandut in doar 2 saptamani din momentul preluarii de catre echipa noastra, iar intreaga tranzactie o puteti gasi pe larg pe blogul nostru.

ap2saptPantelimon1

O alta tranzactie pe care dorim sa o mentionam in topul  de anul acesta, este un apartament din zona Pantelimon cu acelasi comision de 0% la tranzactionare. Apartamentul a fost vandut cu 53.500 de euro in doar 3 saptamani pentru o suprafata de 65 de metri patrati compartimentati in 3 camere si 2 bai. 

In seria apartamentelor pentru care am perceput comisionul de 0% la tranzactionare, intra si o oferta din zona Floreasca, pentru care cumparatorii au platit 56.500 de euro pentru 43 de metri patrati compartimentati in 2 camere la parter. Rapiditatea vanzarii acestei proprietati a propulsat-o in topul celor mai importante tranzactii, fiind vanduta in doar 28 de zile.  

Floreasca1

 

Standard

Oferte cu 0% comision

Recent v-am povestit mai multe detalii despre termenul de REALTOR si ce semnifica acesta pentru domeniul imobiliar dar si pentru actualii sau viitorii agenti imobiliari. Una dintre cele mai importante implicatii ale acestui nou termen pe care APAIR il promoveaza este existenta unui comision de 0% la tranzactionarea unei proprietati imobiliare. Ceea ce inseamna ca, atunci cand este semnat contractul, agentul imobiliar dar si agentia, nu vor percepe niciun comision de la cumparator. Insa in colaborarea cu alte agentii, REALTORUL  ii ofera altui agent imobiliar un comision in cazul in care tranzactia se realizeaza din partea lui.

In portofoliul  nostru exista o tendinta de crestere semnificativa a acestui tip de oferte, multe dintre ele fiind vile din zone importante ale Bucurestiului. Prima dintre ele este o oferta din zona Iancului, compusa din 5 camere si o suprafata de 135 de metri patrati, situata pe una dintre strazile linistite si curate din spatele Bulevardului Mihai Bravu.

Ianculuipipera

De asemenea, o alta oferta cu nici un fel de comision la vanzare este o vila impetuoasa din zona Pipera, cu un design unic, finisaje alese cu gust si foarte bine realizate. Suprafata terenului este de 400 de metri patrati iar cea construita este de 300 de metri patrati, cu 7 camere si 6 bai.

O alta vila de 7 camere din zona Titan beneficiaza de lipsa comisionului la tranzactionare. Proprietatea are un numar ridicat de camere, dintre care 4 bai, pe o suprafata totala de 223 de metri patrati  si 162 de metri patrati utili.titan3

Zona Bragadiru s-a dezvoltat foarte bine in ultimii ani, cu proprietati semnificative si vile bine construite, cu finisaje finalizate si strazi asfaltate, cu canalizare si apa curenta. O astfel de proprietate  se afla in portofoliul nostru, cu acelasi comision de 0%. Suprafata terenului este de 156 de metri patrati iar vila este compusa din 5 camere si 3 bai, fiind construita in acest an.

Mai multe detalii despre termenul de REALTOR si avantajele acestuia, printre care si lipsa unui comision la finalizarea tranzactiei veti afla de pe blogul nostru, aici.

Standard

Analiza imobiliara a zonei Floreasca – Trimestrul IV

Zona Floreasca este una dintre cele mai populare zone din partea de nord a Bucurestiului, cu o oferta diversa de locuinte. In ceea ce priveste trimestrul IV (lunile octombrie, noiembrie, decembrie), analiza de piata arata ca cele mai multe apartamente ce au putut fi achizitionate au fost  cele de doua camere (66%), urmate de cele de trei camere (21%). Apartamentele de patru camere sau mai mult de patru camere au reprezentat 9% din oferta iar cele de o camera 4%.

In ceea ce priveste o analiza mai amanuntita, aparatamentele de o camera au putut fi achizitionate la un pret mediu de 34.950 de euro, pe o suprafata utila medie de 32 de metri patrati. Pentru apartamentele de doua camere, cu o suprafata utila medie de 46 de metri patrati, pretul a avut o valoare medie de 55.000 de euro iar pentru cele de trei camere, pretul a ajuns la 82.500 de euro pentru o suprafata medie utila de 65 de metri patrati. In cele din urma, pentru apartamentele de patru camere si mai mult de patru camere, pretul mediu a fost de 130.000 de euro iar suprafata utila medie a fost de 111 de metri patrati.

Aceste cifre au in vedere doar apartamentele din cladirile construite inainte de anul 2000.

Floreasca_1camera_t4 Floreasca_2camere_t4 Floreasca_3camere_t4 Floreasca_4camere_t4 Floreasca_pondere_t4

Standard

Analiza imobiliara a zonei Aviatiei – Trimestrul IV

Anul 2013 pentru piata imobiliara s-a incheiat cu ultimul trimestru (lunile octombrie, noiembrie si decembrie) si cu un studiu aferent fiecarei zone de care ne ocupam. Astazi vom povesti despre zona Aviatiei, zona din nordul Bucurestiului, cu locuinte cu o cerere importanta pe piata.

Astfel, aparatamentele de o camera au putut fi achizitionate la un pret mediu de 54.100 de euro, pe o suprafata utila medie de 39 de metri patrati. Pentru apartamentele de doua camere, cu o suprafata utila medie de 60 de metri patrati, pretul a avut o valoare medie de 85.000 de euro iar pentru cele de trei camere, pretul a ajuns la 160.000 de euro pentru o suprafata medie utila de 100 de metri patrati. In cele din urma, apartamentele de patru camere si mai mult de patru camere, pretul mediu a fost de 277.500 de euro iar suprafata utila medie a fost de 130 de metri patrati.

Ponderea locuintelor este un alt indicator important pentru a fi luat in considerare pentru un studiu de piata al domeniului imobiliar. In zona Aviatiei, apartamentele de doua camere au condus in topul ofertelor, cu 60% din intreaga oferta existenta, urmate de cele de trei camere, cu 23%. Pe locurile 3, respectiv 4, s-au aflat apartamentele de patru camere cu 14% si cele de o camera cu 3%.

Aviatiei_ocamera_t4Aviatiei_2camere_t4 Aviatiei_3camere_t4Aviatiei_4camere_t4 Aviatiei_pondere_t4

Standard

Analiza imobiliara din zona Mosilor – Trimestrul IV

Ultimul trimestru al anului trecut a adus noi studii imobiliare pentru piata rezidentiala a Bucurestiului. Astazi vom dezvalui ultimele cifre oficiale ale anului trecut din zona Mosilor pentru lunile octombrie, noiembrie si decembrie.

In blocurile construite intre anii 1978 si 2000, apartamentele de doua camere au avut un pret mediu cerut de 61.000 de euro pentru o suprafata medie utila de 54 de metri patrati. Apartamentele de trei camere au putut fi achizitionate pentru o suma medie de 83.000 de euro cu o suprafata medie utila de 72 de metri patrati.

Mosilor3camereMosilor2camere1mai4camere

Apartamentele de patru camere sau mai mult de patru camere au fost gasite pe piata la un pret mediu de 93.000 de euro iar suprafata medie utila a fost de 84 de metri patrati.

MosilorpondereIn ceea ce priveste ponderea acestor locuinte, cea mai mare oferta a fost pentru apartamentele de doua camere (38%), urmata de cele de trei camere (35%). Apartamente de patru camere si mai mult de patru camere au avut o pondere de 27%.

Standard

Analiza imobiliara a zonei 1 Mai – Trimestrul IV

Ultimul trimestru al anului trecut a adus noi studii imobiliare pentru piata rezidentiala a Bucurestiului. Astazi vom dezvalui ultimele cifre oficiale ale anului trecut pentru zona 1 Mai, intre Piata Victoriei si Domenii pentru lunile octombrie, noiembrie si decembrie.

In blocurile construite intre anii 1978 si 2000, apartamentele de o camera au putut fi achizitionate cu un pret mediu de 49.000 de euro iar suprafata medie utila a acestora a fost de 32 de metri patrati. Apartamentele de  doua camere au avut un pret mediu cerut de 70.900 de euro pentru o suprafata medie utila de 56 de metri patrati. Pentru apartamentele de trei  camere, pretul mediu cerut a fost de 98.000 de euro iar suprafata medie de 76 de metri patrati. Locuintele cu patru camere sau mai mult de patru camere, cu o suprafata medie de 100 de metri patrati au avut un pret mediu de 145.000 de euro.

1mai1camera 1mai2camere 1mai3camere 1mai4camere

In ceea ce priveste ponderea acestor locuinte, cea mai mare oferta a fost pentru apartamentele de doua camere (44%), urmata de cea pentru apartamentele  de trei camere (36%). Apartamente de patru camere si mai mult de patru camere si cele de o camera au avut o pondere de 14%, respectiv 6%.